TENIS    •   LOTERIA NAȚIONALĂ

Alexandru Croitoru vrea ca Simona Halep să fie imaginea Loteriei Naționale: „Ar fi perfectă, aș alege-o cu ochii închiși”

Luni, 15 Aprilie

Alexandru Croitoru (32 de ani) a fost numit în funcția de director general al Loteriei Române și vrea ca Simona Halep (2 WTA) să fie imaginea companiei.

„Este necesar un nume important pe care să îl ai ca imagine. Primul care mi-a venit în minte este cel al Simonei Halep. Este sportivul numărul 1 al României în momentul de faţă, pot să spun că e un simbol pentru ţara noastră. Sunt mândru că sunt contemporan cu ea! Aş alege-o pe Simona Halep cu ochii închişi!

A plecat de jos, a muncit enorm şi este exemplul de urmat pentru toţi tinerii din ziua de azi care vor să facă performanţă în sport. Seriozitatea şi ambiţia pe care ea le dovedeşte, chiar dacă la ora asta are o avere de câteva zeci de milioane de euro, este un etalon. Vrea să fie cea mai bună. A câştigat un Roland Garros, acum probabil că îl vrea şi pe al doilea, ceea ce este nemaipomenit. Ar fi perfectă pentru noua imagine a Loteriei”, a spus Croitoru pentru Fanatik.

Citește și:

Simona Halep a plecat să câștige războiul cu Franța din Fed Cup: „Nu mi-e frică de nicio jucătoare” + Segărceanu pune presiune pe numărul 2 WTA

Comentarii (3)

varutu  •  17 Aprilie 2019, 14:10

Tenis sau Păcănele ,scuze dar nicicum nu se pupă

lapusneanul  •  15 Aprilie 2019, 19:23
Postat de Horia Zarnovean pe 15 Aprilie 2019, 16:56

Sorin Ovidiu Vântu ar fi mai potrivit. Sau d-nul Stoica de la Caritas :D

dupa ce am citit comentariul tau pot spune doar atat....nu credeam ca exista atata prostie...

Horia Zarnovean  •  15 Aprilie 2019, 16:56

Sorin Ovidiu Vântu ar fi mai potrivit. Sau d-nul Stoica de la Caritas :D

Vezi toate comentariile (3)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
12:00 Tenis, ATP

Turneul din Barcelona

Digi 2
14:00 Tenis, WTA

Turneul din Stuttgart

Digi 2
17:00 Tenis, WTA

Turneul din Istanbul

Digi 2
18:00 Fotbal, Liga 1

Poli Iași - Chiajna

Digi 1, Telekom 1, Look
20:00 Fotbal, Serie A

Napoli - Atalanta

Digi 2
21:00 Fotbal, Liga 1

Dinamo - FC Botoșani

Digi 1, Telekom 1, Look
21:30 Fotbal, Bundesliga

Wolfsburg - Frankfurt

Digi 4
Program TV complet

Liga 1

Play-off
  Echipa M V E Î Golaveraj Pct
1 CFR Cluj 6 4 2 0 6 - 1 41
2 FCSB 6 3 2 1 9 - 5 36
3 CSU Craiova 6 3 1 2 6 - 5 33
4 Viitorul 6 3 2 1 9 - 5 30
5 Astra Giurgiu 6 1 0 5 2 - 9 24
6 Sepsi OSK 6 0 1 5 1 - 8 20


Play-out
  Echipa M V E Î Golaveraj Pct
1 Gaz Metan 6 5 1 0 10 - 3 32
2 Dinamo 5 4 0 1 9 - 4 28
3 Poli Iași 5 2 0 3 4 - 6 23
4 FC Voluntari 6 3 2 1 9 - 6 22
5 FC Botoșani 5 1 1 3 3 - 6 22
6 Hermannstadt 6 0 2 4 3 - 9 18
7 Călărași 6 1 2 3 4 - 9 17
8 Chiajna 5 1 2 2 8 - 7 14
Du 28.04.19
21:00
FCSB
-
Astra Giurgiu
-
Lu 29.04.19
18:00
CSU Craiova
-
Sepsi OSK
-
Lu 29.04.19
21:00
CFR Cluj
-
Viitorul
-


Play-out
Vi 19.04.19
18:00
Hermannstadt
Lendric 24
1
FC Voluntari
Ricardinho 41
1
Du 21.04.19
18:00
Gaz Metan
0
Călărași
0
Lu 22.04.19
18:00
Poli Iași
-
Chiajna
-
Lu 22.04.19
21:00
Dinamo
-
FC Botoșani
-